CORTUL DE CHILL BY ALIAT – primul și singurul program de Harm Reduction (reducere a riscurilor legate de consumul de alcool) în spații recreaționale din România ajunge pentru prima oară la Electric Castle, sub numele de CHILL LOUNGE. Va fi amplasat în zona de camping a festivalului până duminică și este o zonă în care festivalierii pot lua o pauză și pot beneficia de informare și consiliere cu privire la distracție în siguranță #safefun.

Festivalierii care participă săptămâna aceasta la Electric Castle, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, organizat pe domeniul Bonțida de lângă Cluj-Napoca, vor avea parte în premieră de o zonă safe&chill CHILL LOUNGE  by Aliat ONG and EC, până duminică după-amiază, 21 iulie.

La cortul CHILL LOUNGE, o suprafață de 120 mp cu zone de relaxare, festivalierii vor putea să își evalueze “relația” cu alcoolul prin teste și jocuri interactive, alături de o echipă de aproape 20 de specialiști și voluntari ai Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală. De exemplu, își vor putea evalua consumul personal de alcool cu Testul AUDIT, un instrument științific creat de Organizația Mondială a Sănătății, și își vor putea măsura singuri cantitatea de alcool consumată la Drink-O-Meter, instrument creat special pentru acest festival. În plus, vor primi informații utile și recomandări despre cum își pot proteja sănătatea și pot beneficia și de intervenții scurte și consiliere 1 to 1 din partea specialiștilor ALIAT.

“Aceasta este o intervenție de pionierat în România, cu scopul de a reduce riscurile asociate consumului abuziv de alcool și altor comportamente periculoase ce pot avea loc în astfel de spații recreaționale. Este prima oară când o astfel de intervenție de testare și psihoeducație ajunge la unul dintre marile festivaluri de muzică de la noi și suntem entuziasmați să putem oferi un astfel de program, care, în alte țări, a devenit deja normă”, explică psihoterapeutul Viorel Roman, Director Executiv la Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală.

Testul AUDIT, urmat de intervenția scurtă, salvează vieți – poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool și e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an, potrivit studiilor internaționale de impact.

Cortul de Chill by Aliat a fost lansat în 2013 în cadrul proiectului Alcohelp, derulat din 2009 de ALIAT ONG. Acest program unic de harm reduction a adunat în total, până acum, 17 ediții (Padina Fest 2013, 2014, Vama Veche 2015- 2023) cu peste 33.000 de vizitatori ai Cortului de Chill, peste 3.700 de evaluări AUDIT ale consumului de alcool și intervenții scurte în rândul populației, și peste 1.200 de ore de consiliere psihologică, socială și medicală.

Află mai multe informații despre Cortul de Chill pe www.alcohelp.ro și pe Facebook https://www.facebook.com/alcohelp.aliat  si https://www.facebook.com/Cortuldechill

București, 5 iulie 2018. Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor – ALIAT trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile asociate consumului abuziv de substanțe (alcool și droguri) în spațiile recreaționale și la nevoia de a exista măsuri de reducere a acestor riscuri, mai ales în rândul populației tinere. În contextul festivalurilor de muzică din această vară, specialiștii ALIAT oferă și câteva sfaturi în acest sens.

Din ce în ce mai mulți turiști care participă la festivaluri de muzică ajung la spital sau solicită intervenția medicilor de pe Ambulanță din cauza consumului abuziv de substanțe, în special de droguri, multe netestate, dar și pe fondul amestecului de substanțe și al lipsei hidratării corespunzătoare.

Potrivit datelor furnizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” din Constanța, cu ocazia minivacanței de 1 Mai, în intervalul 27.04.2018 -02.05.2018, perioadă în care la malul mării au avut loc o serie de festivaluri de muzică, la Unitatea Primiri Urgențe au fost înregistrați peste 2.200 de pacienți – 645 cu vârste mai mici de 17 ani, restul adulți. Dintre aceștia, medicii din cadrul UPU-SMURD au considerat necesară testarea toxicologică a 51 persoane, iar 44 dintre acestea au fost testate pozitiv la diferite substanțe. În același interval, la UPU au fost înregistrați 25 pacienți în stare de ebrietate. Din totalul persoanelor care au răspuns pozitiv la testarea toxicologică, 5 au necesitat internare (pentru monitorizare și tratamentul specific stării de sănătate). 3 dintre ei au ajuns în comă, potrivit medicilor. Cifrele reprezintă doar vârful icebergului (adică doar cei care au ajuns la spital, mulți fiind tratați la fața locului). Chiar și așa, în 2018 s-au înregistrat aproape de două ori mai multe cazuri față de 1 Mai anul trecut, când 29 de persoane au fost testate pozitiv, au mai spus reprezentanții spitalului constănțean.

”Dorim să atragem atenția organizatorilor de festivaluri și participanților la acestea asupra riscurilor asociate consumului de substanțe (alcool și droguri). Majoritatea tinerilor nu vor avea probleme, dar este important să învățăm din experiența altor țări unde s-au înregistrat cazuri de deces din cauza unor combinații periculoase de substanțe sau a unor substanțe cu efecte extrem de puternice. ALIAT organizează de mai mulți ani intervenții de Harm Reduction (reducere a riscurilor) în spații recreative. De aceea, am dori să le transmitem organizatorilor de festivaluri că un punct de prim ajutor, deși esențial, nu este de ajuns și că ar fi necesare puncte de contact unde participanții să poată primi apă gratuit, sfaturi în confidențialitate și unde există niște profesioniști în sănătate mintală dispuși să asculte. ALIAT pune la dispoziția celor interesați experiența și expertiza acumulate în proiectul nostru de harm reduction în spații recreaționale, Cortul de Chill, desfașurat în ultimii patru ani la Vama Veche”, a declarat Dr. Eugen Hriscu, medic psihiatru și Director Științific ALIAT.

ALIAT consideră necesare o serie de măsuri de informare corectă a potențialilor consumatori cu privire la riscurile la care se expun atunci când aleg să consume, în cadrul unei campanii de informare menite să reducă riscurile asociate consumului abuziv de substanțe în astfel de spații recreaționale și să reducă numărul celor care ajung în situații care le pot pune în pericol viața.

Campania conține două seturi de măsuri și sfaturi utile pentru consumatori, organizate sugestiv și clar în cadrul celor două infografice alăturate – un set cu informații privind consumul de alcool și un set cu informații despre riscurile asociate consumului de droguri și cum pot fi diminuate aceste riscuri.

Studiile și experiența noastră arată că acest tip de informații, de felul celor cuprinse în cele 2 infografice, sunt foarte bine primite de tineri și că nu au efectul de încurajare a consumului, dimpotrivă, aduc clarificări necesare, în contextul în care pe internet și în grupurile de tineri circulă informații periculoase și neconforme cu realitatea cu privire la pericolul real reprezentat de consumul de droguri sau despre abuzul de cantități mari de alcool. Din păcate, realitatea este că, în ciuda avertismentelor, unii tineri vor consuma droguri sau vor bea alcool în cantități care le pun viața sau sănătatea în pericol și este important să acționăm înainte ca lucrurile să degenereze. Considerăm că viața unui tânăr este mult mai importantă decât politica sau sloganurile”, a explicat Dr. Eugen Hriscu, medic psihiatru și Director Științific ALIAT.

 

***

Despre Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomanilor (ALIAT)

 

ALIAT este o organizație non-guvernamentală și non-profit, o asociație de profesioniști în sănătate mintală (psihiatri, psihologi, asistenți sociali), fondată în 1993, care desfășoară activități în domeniul prevenirii și tratamentului problemelor legate de consumul de alcool. În prezent, în ALIAT lucrează peste 20 de specialiști angrenați în diverse proiecte de prevenire și tratament al abuzului și dependenței de substanțe. 

ALIAT este de asemenea partener al Institutului Național de Sănătate Publică și al Agenției Naționale Antidrog.

În 2010, ALIAT a pus bazele unui proiect de pionierat în domeniul prevenției consumului abuziv de alcool în populația generală – Caravana Alcohelp, un eveniment de o zi, desfășurat până acum în aproape 150 de localități la nivel național, iar din 2013 a inițiat și primul program de harm reduction în spații recreaționale – Cortul de Chill, organizat din 2015 la Vama Veche, cu rolul de a explica populației care sunt riscurile asociate consumului excesiv de alcool, de a aplica testele AUDIT de evaluare a severității consumului personal de alcool și de a interveni în cazuri punctuale.

De asemenea, în cadrul aceluiași proiect Alcohelp, Asociația ALIAT  a lansat, în decembrie 2016, AlcoLine 021.9335 – prima linie de asistență pentru lupta cu dependența de alcool (apel cu tarif normal, de luni până vineri, între orele 10.00 – 17.00), cu scopul de a oferi informații și sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool și pentru apropiații acestora, furnizate de profesioniști și de foști dependenți. Iar în 2017 a lansat și prima aplicație mobilă care te ajută să-ți monitorizezi consumul de alcool și să nu pierzi controlul – Alcohelp App, disponibilă pe IOS și Android.


 

 

Comunicat de presă

 

București, 7 noiembrie 2017. Studenții din centre universitare din țară vor avea ocazia să-și testeze consumul personal de alcool și să afle direct de la specialiști la ce riscuri se expun atunci când consumă prea mult alcool, în cadrul unui eveniment inedit organizat de Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor – ALIAT. Astfel, Caravana Alcohelp, axată pe informare și pe prevenția consumului abuziv de alcool, ajunge toamna aceasta în campusuri universitare, după ce a poposit, din 2010, în aproape 150 de localități din România.

În București, Caravana Campusurilor va fi prezentă în principalele centre universitare – Politehnică, Grozăvești și Agronomie.

Caravana Alcohelp in campusul de la Politehnica, Bucuresti

Marți, 7 noiembrie 2017, specialiștii Caravanei Alcohelp vor merge în campusul Universității Politehnica din București, în piațeta din fața rectoratului. Pe parcursul zilei, studenții vor avea ocazia să-și testeze consumul personal de alcool, pe baza Testului AUDIT realizat de Organizația Mondială a Sănătății și utilizat la nivel internațional. Vor putea pune întrebări și vor afla răspunsuri cu privire la ceea ce recomandă specialiștii în materie de consum de alcool: cât e prea mult, de ce e important să se hidrateze, să mănânce înainte de a bea, să nu mixeze băuturile și alte sfaturi utile, dar și cum le poate afecta sănătatea pe termen lung un consum nociv de alcool, care acum poate părea echivalent cu distracția.

Pe 14 noiembrie, Caravana ajunge în Agronomie, campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, la Facultatea de Management, iar pe 21 noiembrie specialiștii vor petrece o zi în zona căminelor din Grozăvești, campusul Universității din București, pentru a le explica studenților de ce este important să fie informați cu privire la riscurile implicate de consumul excesiv de alcool.

În țară, Caravana Campusurilor Alcohelp va fi prezentă , la Iași, pe 8 noiembrie în campusul Universității ”Al. I Cuza”, iar pe 22 noiembrie ajunge și în campusul Universității de Medicină și Farmacie ”GRIGORE T.POPA”.

Startul a fost dat luna trecută în Cluj-Napoca, unde peste 100 de studenți și-au testat consumul personal de alcool în cadrul caravanei organizate pe 18 octombrie în campusul Universității ”Babeș-Bolyai”. Alte centre universitare urmează să se alăture caravanei și vor fi anunțate pe măsură ce vor fi primite confirmările oficiale.

”În cei trei ani în care am mers în Vama Veche cu Cortul de Chill (o acțiune de trei zile, în care turiștii primesc informații despre consumul abuziv de alcool), am observat că există o mare nevoie de informare și consiliere în rândul studenților. Veneau la noi la Cort tineri pentru care facultatea a reprezentat o fugă de acasă, sinonimă cu libertatea totală, și care confundau distracția cu un consum abuziv de alcool. Unii dintre ei erau deja în punctul în care presiunea grupului era prea mare și nu se mai puteau opri din a consuma litri de alcool în fiecare seară, deși au realizat că își fac rău. Astfel de comportamente sunt de evitat, iar o informație potrivită la momentul potrivit poate face diferența între un student care se distrează ”cu cap” și un posibil viitor dependent de alcool. Și așa a luat naștere Caravana Campusurilor”, explică Dr. Eugen Hriscu, medic psihiatru și Director Științific ALIAT.

În 2010, ALIAT a pus bazele unui proiect de pionierat în domeniul prevenției consumului de alcool în populația generală – Caravana Alcohelp, un eveniment de o zi, desfășurat până acum în aproape 150 de localități la nivel național, cu sprijinul financiar al HEINEKEN România. Inițiativa inedită în România are rolul de a explica populației care sunt riscurile asociate consumului excesiv de alcool, de a aplica testele AUDIT de evaluare a severității consumului personal de alcool și de a interveni în cazuri punctuale.

De asemenea, în cadrul aceluiași proiect Alcohelp, Asociația ALIAT  a lansat, în decembrie 2016, AlcoLine 021.9335 – prima linie de asistență pentru lupta cu dependența de alcool (apel cu tarif normal, de luni până vineri, între orele 10.00 – 17.00), cu scopul de a oferi informații și sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool și pentru apropiații acestora, furnizate de profesioniști și de foști dependenți.

***

Despre Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomanilor (ALIAT)

ALIAT este o organizație non-guvernamentală și non-profit, o asociație de profesioniști în sănătate mintală (psihiatri, psihologi, asistenți sociali), fondată în 1993, care desfășoară activități în domeniul prevenirii și tratamentului problemelor legate de consumul de alcool. În prezent, în ALIAT lucrează peste 20 de specialiști angrenați în diverse proiecte de prevenire și tratament ale abuzului și dependenței de substanțe. 

ALIAT este de asemenea partener al Institutului Național de Sănătate Publică și al Agenției Naționale Antidrog.

 

Cortul de Chill, primul program românesc de reducere a riscurilor consumului abuziv de alcool derulat în spații recreaționale inițiat și derulat de Asociația ALIAT, se întoarce în Vama Veche, pentru a treia ediție, cu ocazia weekendului de 1 Mai.

Vama Veche, 28 aprilie 2017: În weekend-ul 28 aprilie – 1 mai, aproximativ 25 de specialiști și voluntari ALIAT vor fi prezenți la Cortul de Chill amplasat în centrul stațiunii Vama Veche, pentru a promova în rândul tinerilor consumul responabil de alcool, sub sloganul ”Bea cu cap”.

Aflat la a patra ediție la malul mării, acest program, de altfel primul de acest tip din România, își propune să le ofere gratuit turiștilor veniți în Vamă un spațiu liniștit, cool și primitor în care să poată lua o pauză de la consumul de alcool, în care să afle în ce măsură felul în care beau alcool le afectează sănătatea, ce înseamnă prea mult și ce soluții există.

Astfel, la Cortul de Chill vor beneficia de expertiza psihologilor și a psihoterapeuților ALIAT, a asistenților sociali și a voluntarilor implicați în această ediție. De asemenea, 8 medici (6 rezidenți și 2 specializați în primiri urgențe UPU) vor oferi voluntar servicii medicale și inclusiv primul ajutor, dacă va fi cazul, întregind echipa multidisciplinară de la ediția de 1 Mai din acest an.

Cortul de Chill va fi deschis turiștilor de mâine, 28 aprilie, începând cu ora 16.00 și până luni la prânz, de la 10 dimineața și până la 4 a doua zi dimineață.

Ce poți face la „Cortul de Chill” ALIAT din Vamă?

Istoricul programului Cortul de Chill

Cortul de Chill face parte din programul Alcohelp, o colaborare de lungă durată dintre ONG-ul ALIAT și HEINEKEN România. Printre inițiativele programului se numără și Caravana Alcohelp, care în ultimii 5 ani a devenit cel mai mare proiect de prevenire a abuzului de alcool în rândul populației generale, conceput și implementat de profesioniști.

Rezultatele de până acum ale Cortului de Chill: peste 10.000 de vizitatori, peste 1.800 de evaluări ale consumului și peste 360 ore de consiliere psihologică, socială și medicală.

Află mai multe informații despre Cortului de Chill pe www.alcohelp.ro și pe Facebook https://www.facebook.com/alcohelp.aliat?fref=ts

 

 Despre Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT)

ALIAT este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, o asociaţie de profesionişti în sănătate mintală (psihiatri, psihologi, asistenţi sociali), fondată în 1993, care desfășoară activităţi în domeniul prevenirii şi tratamentului problemelor legate de consumul de alcool. În prezent, în ALIAT lucrează peste 20 de specialişti angrenaţi în diverse proiecte de prevenire şi tratament ale abuzului şi dependenţei de substanţe. 

Despre HEINEKEN România

HEINEKEN este cel mai mare producător de bere din Europa şi ocupă locul 3 în lume în ceea ce priveşte volumele. HEINEKEN România face parte din Grupul HEINEKEN şi deţine cel mai diversificat portofoliu de mărci care acoperă toate segmentele pieţei de bere din România: Heineken®, Ciuc®, Ciuc 0.0%®, Ciuc Natur Radler®, Ciuc Natur Radler 0.0%®, Ciuc Natur Radler Mere Rosii®, Silva®, Silva Dark®, Golden Brau®, Golden Brau 0.0%®, Neumarkt®, Bucegi®, Affligem (import), Edelweiss® (import), Zipfer® (import), Amstel® (import), Birra Moretti® (import), Krusovice® (import), cidrul Strongbow® (import), Sol® (import), Desperados® (import), Gösser®, Schlossgold®(import), Gambrinus®, Harghita® și Haţegana®. HEINEKEN detine patru fabrici pe teritoriul României în: Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Constanţa, Craiova şi are peste 1.100 angajaţi. Mai multe detalii despre companie găsiţi la www.heinekenromania.ro.