Cortul de Chill, prima inițiativă de harm reduction la festivaluri creată de specialiștii Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală din București, va fi prezent pentru al treilea an consecutiv la Electric Castle, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, organizat pe domeniul Banffy din Bonțida, lângă Cluj-Napoca, sub numele consacrat de Chill Lounge.

Cortul de 120 mp va fi amplasat în zona de camping a festivalului, după intrare, de miercuri, 15 iulie, până duminică, 19 iulie, și va fi locul perfect pentru a lua o pauză sănătoasă de la distracție și a vorbi cu un specialist despre sănătate și consumul personal de alcool. 

Cei aproape 20.000 de tineri care sunt așteptați să se cazeze în zona de camping a festivalului vor avea parte de o zonă safe&chill, începând de miercuri, 15 iulie, și până duminică, 19 iulie 2026. Aici pot lua o pauză, se pot adăposti de soare sau de ploaie, după caz, și se pot odihni, iar o echipă mixtă de 25 de specialiști (psihologi, psihiatri, asistenți sociali) și voluntari ALIAT (viitori medici din Cluj) le va oferi consiliere cu privire la sănătatea lor și la distracția în siguranță, atunci când vine vorba de consumul de substanțe, pe perioada festivalului.Voluntarii vor merge și în zona de concerte din festival în fiecare zi, cu informații utile și sfaturi pentru #safefun și #harmreduction.

În plus, la cortul Chill Lounge, cu o suprafață de 120 mp și zone de relaxare, festivalierii își pot evalua și “relația” cu alcoolul prin teste și jocuri interactive. Ei pot afla în ce măsură consumul lor de alcool le poate pune în pericol sănătatea cu Testul AUDIT, un instrument științific creat de Organizația Mondială a Sănătății. Apoi își pot măsura singuri și pot vedea concret, în număr de pahare și pe tipuri de băuturi, cum arată consumul lor de alcool la Drink-O-Meter, un panou creat special pentru acest festival. De asemenea, vor primi informații utile și recomandări despre cum să fie bine și sănătoși, și, la nevoie, vor putea discuta și cu un terapeut sau consilier ALIAT, prezenți la cort pe toată perioada festivalului.

„Festivalurile sunt despre bucurie și experiențe memorabile, iar noi credem că acestea pot merge mână în mână cu grija față de propria sănătate și față de cei din jur. Scopul nostru este să îi ajutăm să se întoarcă acasă în siguranță. Chill Lounge oferă sprijin, informații și intervenții bazate pe dovezi, într-un context în care prevenția înseamnă prezență, dialog și acces la ajutor atunci când este nevoie. Ne bucurăm că Electric Castle continuă să investească într-o experiență de festival în care sănătatea și siguranța participanților sunt o prioritate, contribuind la construirea unei culturi a responsabilității și a grijii reciproce în cadrul festivalurilor”, a declarat psihoterapeutul Viorel Roman, Director Executiv la Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală.

Testul AUDIT, urmat de intervenția scurtă, salvează vieți – poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool și e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an, potrivit studiilor internaționale de impact.

Istoricul programului Cortul de Chill

Cortul de Chill by Aliat, primul program de Harm Reduction în spații recreaționale din România, a fost lansat în 2013 la Festivalul de la Padina în cadrul proiectului Alcohelp, dezvoltat din anul 2009 de către organizația ALIAT, cu sprijinul HEINEKEN România  – un partener de cursa lungă, care a oferit suport necondiționat peste 15 ani în acest program.

Cortul de chill pune în aplicare intervenții specializate privind prevenirea consumului abuziv de alcool în cadrul festivalurilor de muzică sau, așa cum a fost în ultimii ani, în Vama Veche, un spațiu renumit pentru binge drinking (consum exagerat de alcool).

Din 2013, acest program unic de harm reduction a adunat deja 21 de ediții (Padina Fest 2013, 2014, Vama Veche 2015-2026, Electric Castle 2024-2025), cu peste 42.000 de vizitatori, peste 4.500 de evaluări AUDIT ale consumului de alcool și intervenții scurte în rândul populației, și peste 1.400 de ore de consiliere psihologică, socială și medicală.

Află mai multe informații despre Cortul de Chill pe www.alcohelp.ro și pe Facebook https://www.facebook.com/alcohelp.aliat  si https://www.facebook.com/Cortuldechill .

Anul 2024 a fost un an plin de proiecte si cu multe rezultate pentru Aliat pentru Sanatate Mintala, un an in care am ajuns la peste 26.000 de beneficiari.

Regasiti mai jos toate rezultatele obtinute de echipa ALIAT ONG (specialisti, voluntari) in anul ce a trecut pe fiecare proiect in parte (in scoli, in strada, la firul ierbii, in companii, in spitale, cu adolescenti, parinti si profesori totodata).

Iar daca doriti sa sprijiniti mai departe proiectele Asociatiei ALIAT pentru Sanatate Mintala, puteti redirectiona gratuit si simplu catre noi 3.5% din impozitul pe venit datorat la stat aici.

 

Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală și Clinica Aliat București susțin punctul de vedere publicat de Asociatia Romana de Psihiatrie si Psihoterapie (ARPP) – organizație reprezentativă naţională a medicilor specialişti psihiatri din România, membră a EPA (Asociaţia Europeană de Psihiatrie) şi a WPA (World Psychiatric Association).
ARPP, împreună cu Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie din România (ASPP) în calitate de organizație reprezentativă a instituțiilor spitalicești de monospecialitate de profil din România, au luat la cunoştinţă cu îngrijorare de propunerea politică difuzată în spațiul public de majorare a pedepselor cu închisoarea pentru șoferii depistați pozitiv la substanțe psihoactive.
Considerăm că este esențial ca legislația să fie echilibrată și să prevadă măsuri clare, diferențiate pentru substanțele psihoactive legale și cele ilegale, evitând astfel criminalizarea și pedepsirea penală a celor care nu reprezintă un pericol social real, dar care urmează tratamente necesare, argumentate și prescrise medical pentru afecțiuni psihice.

Similar practicii europene și internaționale, credem că introducerea de praguri cantitative similare cu cele ale alcoolemiei ar putea reprezenta o soluție justă și mai precisă pentru a asigura atât siguranța rutieră, cât și protejarea drepturilor pacienților.

Mai jos găsiți punctele-cheie asupra cărora specialiștii atrag atenția, precum și soluții propuse, ținând cont și de experiența altor state în acest domeniu.

Iar aici găsiți și petiția Declic pe aceeași temă, cu tot contextul pe larg.
Boost