Premieră la Rockstadt Extreme Fest 2026: pasionații de muzică rock vor avea ocazia să își evalueze consumul de alcool la Chill Tent by Aliat, în interiorul festivalului de la Ghimbav, lângă Brașov. Participanții la cel mai mare festival de muzică rock de la noi vor primi și sfaturi de harm reduction – cum se pot distra în siguranță și cum să aibă grijă de ei și de prietenii lor.
CORTUL DE CHILL BY ALIAT – primul program de Harm Reduction (prevenirea și reducerea riscurilor asociate consumului abuziv de alcool) în spații recreaționale din România, dezvoltat în 2013 de specialiștii Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală din București, ajunge anul acesta la un nou festival de amploare – Rockstadt Extreme Fest 2026 (27-31 iulie 2026). Cortul va fi amplasat în interiorul festivalului, ajuns la cea de-a 12 ediție, în noua locație – la Ghimbav, pentru a promova o experiență memorabilă în siguranță – ”LESS BLACKOUT MORE ROCKOUT”.
Cortul de Chill / Chill Tent, amplasat chiar în mijlocul comunității festivalului Rockstadt Extreme Fest 2026 de lângă Brașov, va oferi un loc de reîncarcare și relaxare, unde pasionații de rock pot lua o pauză, se pot hidrata, pot să își testeze consumul de alcool cu Testul AUDIT și pot discuta cu specialiști ALIAT.
Cei peste 20.000 de iubitori ai muzicii rock din România și din străinătate care vor fi prezenți la concerte vor avea parte de această zonă safe&chill, începând de luni, 27 iulie, și până vineri, 31 iulie 2026. O echipă mixtă de 18 specialiști și voluntari ALIAT (psihologi, psihiatri, asistenți sociali, coach și viitori medici de la Organizația Studenților Mediciniști din Cluj) va fi acolo pentru a-i consilia fără judecată cu privire la consumul lor de alcool și la distracția în siguranță, atunci când vine vorba de consumul de alcool și nu numai, pe perioada festivalului.Voluntarii vor merge și în zona de concerte în fiecare zi, cu informații utile și sfaturi pentru #safefun și #harmreduction.
Discuțiile relaxate despre consumul de alcool pleacă de la provocarea pe care o lansăm și participanților de la Rockstadt, de a-și evalua obiectiv, la Cortul de Chill, “relația” cu alcoolul și să afle în ce măsură consumul lor le poate pune în pericol sănătatea. Evaluarea se face cu Testul AUDIT, un instrument științific creat de Organizația Mondială a Sănătății și utilizat în peste 190 de țări. Ulterior, vor primi informații utile și recomandări despre cum să fie bine și sănătoși, și, la nevoie, vor putea discuta și cu un terapeut sau consilier ALIAT, prezenți la cort pe toată perioada festivalului.

„Suntem bucuroși să ajungem cu Cortul de Chill pentru prima dată la festivalul Rockstadt, unde mergem cu aceeași intenție de a face prevenție și de a deschide conversația despre consumul de alcool, într-un spațiu chill, fără judecată, în care oamenii pot lua o pauză de la agitația festivalului. Într-un festival în care muzica este în centrul atenției, Cortul de Chill este un loc în care oamenii pot să își asculte propriul ritm. Cortul de Chill este despre echilibru, prevenire și grijă față de cei care fac posibilă energia unui astfel de eveniment”, a declarat psihoterapeutul Viorel Roman, Director Executiv la Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală.
Testul AUDIT, urmat de intervenția scurtă, salvează vieți – poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool și e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an, potrivit studiilor internaționale de impact. Până acum, am făcut peste 100.000 de astfel de teste în România. Doar săptămâna trecută, la Festivalul de muzică Electric Castle, am evaluat peste 500 de persoane cu acest instrument și am discutat despre consumul de alcool cu aproape 2.000 de tineri.
Istoricul programului Cortul de Chill
Cortul de Chill by Aliat, primul program de Harm Reduction în spații recreaționale din România, a fost lansat în 2013 la Padina Fest în cadrul proiectului Alcohelp, dezvoltat din anul 2009 de către organizația ALIAT, cu sprijinul HEINEKEN România – un partener de cursa lungă care susține de peste 15 ani inițiativele dedicate promovării unui consum responsabil de alcool.
Din 2013, acest program unic de harm reduction a adunat 22 de ediții (Padina Fest 2013, 2014, Vama Veche 2015-2026, Electric Castle 2024, 2025, 2026), cu peste 43.000 de vizitatori, peste 5.000 de evaluări AUDIT ale consumului de alcool și intervenții scurte în rândul populației, și peste 1.450 de ore de consiliere psihologică, socială și medicală.
Află mai multe informații despre Cortul de Chill pe www.alcohelp.ro și pe Facebook https://www.facebook.com/alcohelp.aliat si https://www.facebook.com/Cortuldechill .
Cortul de Chill, prima inițiativă de harm reduction la festivaluri creată de specialiștii Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală din București, va fi prezent pentru al treilea an consecutiv la Electric Castle, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, organizat pe domeniul Banffy din Bonțida, lângă Cluj-Napoca, sub numele consacrat de Chill Lounge.
Cortul de 120 mp va fi amplasat în zona de camping a festivalului, după intrare, de miercuri, 15 iulie, până duminică, 19 iulie, și va fi locul perfect pentru a lua o pauză sănătoasă de la distracție și a vorbi cu un specialist despre sănătate și consumul personal de alcool.

Cei aproape 20.000 de tineri care sunt așteptați să se cazeze în zona de camping a festivalului vor avea parte de o zonă safe&chill, începând de miercuri, 15 iulie, și până duminică, 19 iulie 2026. Aici pot lua o pauză, se pot adăposti de soare sau de ploaie, după caz, și se pot odihni, iar o echipă mixtă de 25 de specialiști (psihologi, psihiatri, asistenți sociali) și voluntari ALIAT (viitori medici din Cluj) le va oferi consiliere cu privire la sănătatea lor și la distracția în siguranță, atunci când vine vorba de consumul de substanțe, pe perioada festivalului.Voluntarii vor merge și în zona de concerte din festival în fiecare zi, cu informații utile și sfaturi pentru #safefun și #harmreduction.
În plus, la cortul Chill Lounge, cu o suprafață de 120 mp și zone de relaxare, festivalierii își pot evalua și “relația” cu alcoolul prin teste și jocuri interactive. Ei pot afla în ce măsură consumul lor de alcool le poate pune în pericol sănătatea cu Testul AUDIT, un instrument științific creat de Organizația Mondială a Sănătății. Apoi își pot măsura singuri și pot vedea concret, în număr de pahare și pe tipuri de băuturi, cum arată consumul lor de alcool la Drink-O-Meter, un panou creat special pentru acest festival. De asemenea, vor primi informații utile și recomandări despre cum să fie bine și sănătoși, și, la nevoie, vor putea discuta și cu un terapeut sau consilier ALIAT, prezenți la cort pe toată perioada festivalului.
„Festivalurile sunt despre bucurie și experiențe memorabile, iar noi credem că acestea pot merge mână în mână cu grija față de propria sănătate și față de cei din jur. Scopul nostru este să îi ajutăm să se întoarcă acasă în siguranță. Chill Lounge oferă sprijin, informații și intervenții bazate pe dovezi, într-un context în care prevenția înseamnă prezență, dialog și acces la ajutor atunci când este nevoie. Ne bucurăm că Electric Castle continuă să investească într-o experiență de festival în care sănătatea și siguranța participanților sunt o prioritate, contribuind la construirea unei culturi a responsabilității și a grijii reciproce în cadrul festivalurilor”, a declarat psihoterapeutul Viorel Roman, Director Executiv la Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală.
Testul AUDIT, urmat de intervenția scurtă, salvează vieți – poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool și e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an, potrivit studiilor internaționale de impact.

Istoricul programului Cortul de Chill
Cortul de Chill by Aliat, primul program de Harm Reduction în spații recreaționale din România, a fost lansat în 2013 la Festivalul de la Padina în cadrul proiectului Alcohelp, dezvoltat din anul 2009 de către organizația ALIAT, cu sprijinul HEINEKEN România – un partener de cursa lungă, care a oferit suport necondiționat peste 15 ani în acest program.
Cortul de chill pune în aplicare intervenții specializate privind prevenirea consumului abuziv de alcool în cadrul festivalurilor de muzică sau, așa cum a fost în ultimii ani, în Vama Veche, un spațiu renumit pentru binge drinking (consum exagerat de alcool).
Din 2013, acest program unic de harm reduction a adunat deja 21 de ediții (Padina Fest 2013, 2014, Vama Veche 2015-2026, Electric Castle 2024-2025), cu peste 42.000 de vizitatori, peste 4.500 de evaluări AUDIT ale consumului de alcool și intervenții scurte în rândul populației, și peste 1.400 de ore de consiliere psihologică, socială și medicală.
Află mai multe informații despre Cortul de Chill pe www.alcohelp.ro și pe Facebook https://www.facebook.com/alcohelp.aliat si https://www.facebook.com/Cortuldechill .
O nouă campanie națională de evaluare a consumului personal de alcool al românilor începe pe 9 iunie – Săptămâna Națională a Testării AUDIT (9-15 iunie 2025). Online, pe www.testareaudit.ro, și offline, în peste 400 de locații din toată țara
Persoanele cu vârsta de peste 18 ani au ocazia să participe din nou anul acesta la cea mai amplă campanie națională de evaluare a consumului personal de alcool și de prevenire a consumului riscant. În perioada 9-15 iunie 2025, românii sunt invitați la Săptămâna Națională a Evaluării Consumului Personal de Alcool, pentru a afla, completând Testul AUDIT, care este riscul asociat consumului lor de alcool și să primească recomandări de la specialiști.
Proiectul, aflat deja la a 6-a ediție, a ajuns până acum la peste 68.000 de români care au acceptat provocarea de a-și evalua modelul de consum (echivalentul a peste 240 de vieți salvate) și este organizat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală, având parteneri principali naționali Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În București, partenerii-suport sunt Primăria Municipiului București (PMB), Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), alături de ARCUB, în cadrul celui mai îndrăgit eveniment outdoor al Capitalei – Străzi Deschise.
Evenimentul se va desfășura online, pe www.testareaudit.ro, și offline, în peste 400 de locații din toate județele țării, marcate pe harta din platformă, unde peste 600 de evaluatori AUDIT și specialiști ALIAT vor oferi informații și recomandări timp de o săptămână. Campania națională va avea ca instrument principal chestionarul AUDIT, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății și cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant, pe care adulții îl pot completa singuri, direct pe platforma www.testareaudit.ro, sau alături de un specialist/evaluator, în cel mai apropiat centru de testare din județul lor, pentru a afla dacă felul în care consumă alcool le pune sănătatea în pericol.
Testul Audit, urmat de o intervenție scurtă, salvează vieți – poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool, conform INSP, care arată că e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an. Doar anul trecut, la Săptămâna AUDIT 2024, am reușit să salvăm peste 50 de vieți și pentru asta suntem recunoscători tuturor voluntarilor noștri!
”Ne aflăm la cea de-a șasea ediție a Săptămânii Naționale a Evaluării Consumului de Alcool, un demers care capătă tot mai multă consistență în rândul inițiativelor de prevenție și sănătate publică din România. Scopul nostru rămâne același – normalizarea autoevaluării consumului de alcool ca gest de responsabilitate față de propria sănătate, la fel de firească precum analizele anuale de sânge. Anul acesta, extindem aria de acoperire, adresându-ne în mod special profesioniștilor din domeniul sănătății și din spitalele din țară, pentru sustenabilitatea intervenției AUDIT. Până acum, aproape 68.000 de persoane au beneficiat de acest demers și observăm o creștere constantă a deschiderii românilor față de ideea de autoreflecție, prevenție și schimbare, o tendință care ne motivează să ducem campania an de an mai departe”, a declarat Psih. Viorel Roman, Directorul Executiv al Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală, de asemenea psiholog clinician și psihoterapeut cu experiență în adicții.
Campania AUDIT se derulează la nivel național, prin implicarea ca și centre de testare AUDIT a serviciilor medicale aflate în coordonarea Direcțiilor Județene de Sănătate Publică din toată țara, colaboratorii noștri tradiționali, prin parteneriatul strategic încheiat cu Institutul Național de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății. Iar în București, românii se vor putea testa și în centrele înregistrate în platformă de partenerii noștri suport: Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB). Iar în premieră în 2025, pe lista evaluatorilor noștri voluntari-eroi, au intrat peste 140 de asistente medicale din spitale din toată țara, formate de ALIAT în detecția precoce a problemelor legate de consumul de alcool, profesioniști care vor integra astfel intervenția scurtă mai departe în practica lor curentă și dincolo de acest eveniment.
De asemenea, ca în anii trecuți, ne vor sprijini și ONG-uri și inițiative locale din țară, din orașe precum Tg. Mureș, Miercurea Ciuc, Craiova și Constanța, care vor veni mai aproape de oameni și vor organiza campanii stradale și în zone intens circulate, pentru a promova importanța evaluării consumului propriu de alcool și a-i asista pe cei care doresc sa completeze chestionarul AUDIT.
Iar sâmbătă, 14 iunie, ne întâlnim din nou cu bucureștenii și turiștii interesați să se evalueze și să discute cu echipele de voluntari și specialiști ALIAT pe Calea Victoriei. Acest proiect este desfășurat în cadrul Străzi deschise – București, Promenadă urbană, un proiect al Primăriei Municipiului București, organizat prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în calitate de operator zonal.
Partener media: Radio România Cultural.
Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool este un proiect care aduce informații valoroase pentru înțelegerea și combaterea consumului riscant de alcool în România: vine în sprijinul oricărui român care dorește să-și evalueze într-un mod rapid, științific și confidențial consumul de alcool, oferindu-le celor care completează chestionarul AUDIT posibilitatea de a descoperi din timp dacă se află la risc.
Chestionarul AUDIT (Test de identificare a severității tulburării de consum de alcool) este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume. Cuprinde 10 întrebări scurte și generează un punctaj care determină categoria în care se înscrie fiecare respondent: consum puțin riscant (0-7 puncte), consum riscant (8-15), consum nociv (16-19) și consum extrem de nociv (peste 20).
Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală (ALIAT SM) a fost fondată în ianuarie 2019 pentru a reuni inițiativele și proiectele dedicate exclusiv promovării și sprijinirii sănătății mintale a românilor, păstrând zona de expertiză în adicții acumulată din 1993 de Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT). În prezent, ALIAT SM este implementatorul programului Alcohelp, lansat în 2009 la nivel național.
CORTUL DE CHILL BY ALIAT – primul și singurul program de Harm Reduction (reducere a riscurilor legate de consumul de alcool) în spații recreaționale din România ajunge pentru prima oară la Electric Castle, sub numele de CHILL LOUNGE. Va fi amplasat în zona de camping a festivalului până duminică și este o zonă în care festivalierii pot lua o pauză și pot beneficia de informare și consiliere cu privire la distracție în siguranță #safefun.
Festivalierii care participă săptămâna aceasta la Electric Castle, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, organizat pe domeniul Bonțida de lângă Cluj-Napoca, vor avea parte în premieră de o zonă safe&chill – CHILL LOUNGE by Aliat ONG and EC, până duminică după-amiază, 21 iulie.
La cortul CHILL LOUNGE, o suprafață de 120 mp cu zone de relaxare, festivalierii vor putea să își evalueze “relația” cu alcoolul prin teste și jocuri interactive, alături de o echipă de aproape 20 de specialiști și voluntari ai Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală. De exemplu, își vor putea evalua consumul personal de alcool cu Testul AUDIT, un instrument științific creat de Organizația Mondială a Sănătății, și își vor putea măsura singuri cantitatea de alcool consumată la Drink-O-Meter, instrument creat special pentru acest festival. În plus, vor primi informații utile și recomandări despre cum își pot proteja sănătatea și pot beneficia și de intervenții scurte și consiliere 1 to 1 din partea specialiștilor ALIAT.
“Aceasta este o intervenție de pionierat în România, cu scopul de a reduce riscurile asociate consumului abuziv de alcool și altor comportamente periculoase ce pot avea loc în astfel de spații recreaționale. Este prima oară când o astfel de intervenție de testare și psihoeducație ajunge la unul dintre marile festivaluri de muzică de la noi și suntem entuziasmați să putem oferi un astfel de program, care, în alte țări, a devenit deja normă”, explică psihoterapeutul Viorel Roman, Director Executiv la Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală.
Testul AUDIT, urmat de intervenția scurtă, salvează vieți – poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool și e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an, potrivit studiilor internaționale de impact.
Cortul de Chill by Aliat a fost lansat în 2013 în cadrul proiectului Alcohelp, derulat din 2009 de ALIAT ONG. Acest program unic de harm reduction a adunat în total, până acum, 17 ediții (Padina Fest 2013, 2014, Vama Veche 2015-
2023) cu peste 33.000 de vizitatori ai Cortului de Chill, peste 3.700 de evaluări AUDIT ale consumului de alcool și intervenții scurte în rândul populației, și peste 1.200 de ore de consiliere psihologică, socială și medicală.
Află mai multe informații despre Cortul de Chill pe www.alcohelp.ro și pe Facebook https://www.facebook.com/alcohelp.aliat si https://www.facebook.com/Cortuldechill



București, 5 iulie 2020. Toți românii cu vârsta peste 18 ani pot participa la cel mai amplu proiect național de evaluare anuală a consumului personal de alcool și de prevenire a consumului riscant. Acest proiect revine în 2021, la a doua ediție, sub titulatura Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool. Derulat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală (ALIATsm), având ca parteneri principali Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), proiectul se va desfășura între 5 și 11 iulie 2021, online, pe platforma www.saptamanaaudit.ro. Campania de testare va avea ca instrument principal chestionarul AUDIT, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății, pe care cei cu vârsta de peste 18 ani îl pot completa pe platformă, pentru a afla dacă felul în care consumă alcool le pune sănătatea în pericol.
„După o campanie extrem de bine primită în 2019 – Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, când aproximativ 14.000 de români din toată țara și-au evaluat consumul de alcool într-o singură zi – revenim după pandemie cu o nouă acțiune de sănătate publică privind consumul riscant de alcool, într-o manieră mai flexibilă. Anul acesta, pe parcursul unei întregi săptămâni, românii sunt invitați să-și evalueze online consumul propriu de alcool și să afle, în funcție de scorul pe care îl obțin la cele 10 întrebări ale chestionarului AUDIT, cât de mare sau cât de mic este riscul pentru sănătate asociat consumului lor de alcool. Aceasta este o intervenție parte din programul nostru, ALCOHELP, care este în măsură să-i ajute pe oameni să se cunoască mai bine și să ia decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește sănătatea lor. Un alt element important al acestei campanii este posibilitatea de a invita prieteni/cunoscuți să-și efectueze testul AUDIT, având în vedere că beneficiile oricărei intervenții care vizează sănătatea publică sunt direct proporționale cu numărul celor la care aceasta ajunge,” a explicat Dr. Eugen Hriscu, psihiatru și psihoterapeut cu experiență în adicții, Directorul științific al ALIATsm.
Campania de anul acesta este o continuare firească a primei evaluări naționale a consumului de alcool realizată în 2019 în rândul românilor, din dorința de a crește nivelul de conștientizare cu privire la consumul de alcool.

Rezultatele analizei celor aproape 14.000 de chestionare AUDIT completate la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool 2019 au arătat că aproximativ 77% din români au înregistrat un consum cu risc scăzut pentru sănătate, în timp ce 23% aveau un consum de alcool cel puțin riscant pentru sănătate.
Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, un proiect amplu de screening la nivel național, aduce informații valoroase pentru înțelegerea și combaterea consumului riscant de alcool în România, prin programe de prevenire. Totodată, proiectul vine în sprijinul oricărui român care dorește să-și evalueze într-un mod rapid, științific și confidențial consumul de alcool, oferindu-le celor care completează chestionarul posibilitatea de a descoperi din timp dacă se află la risc.
Ediția din 2021 vine și cu alte noutăți, în plus față de mutarea testării exclusiv pe platforma online www.saptamanaaudit.ro și extinderea campaniei pe durata a 7 zile.
- Pe parcursul săptămânii dedicate proiectului, o echipă de specialiști ALIATsm va oferi utilizatorilor asistență specializată în ceea ce privește completarea chestionarului și interpretarea punctajului obținut, prin intermediul unui chat box pe platforma www.saptamanaaudit.ro, disponibil în intervalul 10 – 18.00.
- Fiecare utilizator care a completat chestionarul va avea posibilitatea de a invita prieteni/cunoscuți să-și efectueze testul AUDIT, direct din platformă.
Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant. Cuprinde 10 întrebări scurte și generează un punctaj care determină categoria în care se înscrie fiecare respondent: consum puțin riscant (0-7 puncte), consum riscant (8-15), nociv (16-19) și extrem de nociv (peste 20).
Proiect susținut de HEINEKEN România, partener ALIAT de peste 12 ani în programul Alcohelp de promovare a consumului responsabil de alcool.
Miercuri, 5 iunie 2019, ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății au organizat Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, cel mai amplu proiect de testare și prevenire a consumului riscant de alcool din țară. Românii din toată țara au putut merge în aproximativ 250 de centre din 41 de județe și peste 100 de orașe, inclusiv București, să își evalueze, în doar 5 minute, consumul personal de alcool, prin aplicarea chestionarului AUDIT, cu ajutorul celor aproximativ 550 de specialiști și voluntari. În București au fost disponibile peste 30 de centre de testare dintre care 3 se vor afla în puncte centrale, amplasate în Piața Romană, Piața Universității, lângă Facultatea de Arhitectură si în Piața Unirii, lângă Magazinul Unirea. Centrele stradale au fost deschise în parteneriat cu Primăria Capitalei și Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).
Mulțumim tuturor partenerilor, voluntarilor și specialiștilor ALIAT pentru implicarea în acest eveniment, o premieră în România!
Evenimentul a fost derulat în cadrul campaniei Luna Națională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool, care va fi organizată de Ministerul Sănătății și s-a desfășurat pe tot parcursul lunii iunie, sub coordonarea tehnică a INSP.

Ziua AUDIT 2019
Data: 5 iunie 2019
Parteneri: ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Primăria Municipiului București.
Descriere: Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool 2019 a fost primul și cel mai amplu proiect de testare și prevenire a consumului riscant de alcool din țară. Peste 14.000 de persoane au participat la evaluarea consumului personal de alcool în cele aproape 250 de centre din 41 de județe și peste 100 de localități, cu ajutorul celor aproximativ 550 de specialiști și voluntari formați de ALIAT.
Metoda: Chestionarul AUDIT, un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de OMS și utilizat în peste 190 de țări din lume, considerat cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant.
Concluzii:
- riscul de avea probleme cu abuzul de alcool este de 5-6 ori mai mare la bărbați decât la femei.
- 1 din 7 bărbați se încadrează la consum nociv sau foarte nociv de alcool.
- 25% dintre respondenții de sex masculin se încadrează la consum riscant de alcool.
- un nivel de educație mai scăzut, domiciliul în mediul rural și vârsta între 40 și 70 de ani cresc riscul de a prezenta consum nociv și foarte nociv de alcool, atât la bărbați, cât și la femei.
Rezultate:
- 15% dintre respondenți au declarat că nu consumă alcool niciodată, iar 25% consumă cel puțin de 2 – 3 ori pe săptămână.
- 10% dintre femei și 35% dintre bărbați consumă băuturi alcoolice de câteva ori pe săptămână.
- 15% au un consum riscant, 3% au un consum nociv, iar 5% au un consum extrem de nociv.
- Riscul pentru consum nociv sau extrem de nociv este mult mai mare pentru bărbați decât pentru femei: 13% la bărbați față de 2,2% la femei.
- Riscul de consum nociv sau extrem de nociv în rândul bărbaților crește ușor odată cu vârsta, atingând un maxim pentru cei între 50 și 70 de ani – aprox. 16% au unconsum nociv sau extrem de nociv.
- Riscul de consum nociv sau extrem de nociv în rândul bărbaților variază semnificativ în raport cu nivelul de educație – 23% dintre cei care nu au studii medii au consum nociv sau extrem de nociv.
- Respondenții de sex masculin cu domiciliul în mediul rural sunt mai expuși abuzului de alcool, aproximativ 19% se încadrează la consum nociv sau extrem de nociv.
- În cazul bărbaților, se observă un risc pronunțat de consum nociv de alcool printre cei divorțați – peste 30% dintre ei se încadrează la consum nociv sau extrem de nociv de alcool. Riscul cel mai mic se observă în cazul persoanelor căsătorite.
Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant. Cu ajutorul acestuia, participanții la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool vor putea, în doar 5 minute, răspunzând la 10 întrebări scurte, să își evalueze consumul de alcool și să evite astfel problemele de sănătate viitoare, cauzate de un consum dăunător.
Puteți afla mai multe detalii despre eveniment despre Ediția 2019 pe www.ziuaaudit.ro.