Cortul de Chill, prima inițiativă de harm reduction la festivaluri creată de specialiștii Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală din București, va fi prezent pentru al treilea an consecutiv la Electric Castle, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, organizat pe domeniul Banffy din Bonțida, lângă Cluj-Napoca, sub numele consacrat de Chill Lounge.
Cortul de 120 mp va fi amplasat în zona de camping a festivalului, după intrare, de miercuri, 15 iulie, până duminică, 19 iulie, și va fi locul perfect pentru a lua o pauză sănătoasă de la distracție și a vorbi cu un specialist despre sănătate și consumul personal de alcool.

Cei aproape 20.000 de tineri care sunt așteptați să se cazeze în zona de camping a festivalului vor avea parte de o zonă safe&chill, începând de miercuri, 15 iulie, și până duminică, 19 iulie 2026. Aici pot lua o pauză, se pot adăposti de soare sau de ploaie, după caz, și se pot odihni, iar o echipă mixtă de 25 de specialiști (psihologi, psihiatri, asistenți sociali) și voluntari ALIAT (viitori medici din Cluj) le va oferi consiliere cu privire la sănătatea lor și la distracția în siguranță, atunci când vine vorba de consumul de substanțe, pe perioada festivalului.Voluntarii vor merge și în zona de concerte din festival în fiecare zi, cu informații utile și sfaturi pentru #safefun și #harmreduction.
În plus, la cortul Chill Lounge, cu o suprafață de 120 mp și zone de relaxare, festivalierii își pot evalua și “relația” cu alcoolul prin teste și jocuri interactive. Ei pot afla în ce măsură consumul lor de alcool le poate pune în pericol sănătatea cu Testul AUDIT, un instrument științific creat de Organizația Mondială a Sănătății. Apoi își pot măsura singuri și pot vedea concret, în număr de pahare și pe tipuri de băuturi, cum arată consumul lor de alcool la Drink-O-Meter, un panou creat special pentru acest festival. De asemenea, vor primi informații utile și recomandări despre cum să fie bine și sănătoși, și, la nevoie, vor putea discuta și cu un terapeut sau consilier ALIAT, prezenți la cort pe toată perioada festivalului.
„Festivalurile sunt despre bucurie și experiențe memorabile, iar noi credem că acestea pot merge mână în mână cu grija față de propria sănătate și față de cei din jur. Scopul nostru este să îi ajutăm să se întoarcă acasă în siguranță. Chill Lounge oferă sprijin, informații și intervenții bazate pe dovezi, într-un context în care prevenția înseamnă prezență, dialog și acces la ajutor atunci când este nevoie. Ne bucurăm că Electric Castle continuă să investească într-o experiență de festival în care sănătatea și siguranța participanților sunt o prioritate, contribuind la construirea unei culturi a responsabilității și a grijii reciproce în cadrul festivalurilor”, a declarat psihoterapeutul Viorel Roman, Director Executiv la Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală.
Testul AUDIT, urmat de intervenția scurtă, salvează vieți – poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool și e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an, potrivit studiilor internaționale de impact.

Istoricul programului Cortul de Chill
Cortul de Chill by Aliat, primul program de Harm Reduction în spații recreaționale din România, a fost lansat în 2013 la Festivalul de la Padina în cadrul proiectului Alcohelp, dezvoltat din anul 2009 de către organizația ALIAT, cu sprijinul HEINEKEN România – un partener de cursa lungă, care a oferit suport necondiționat peste 15 ani în acest program.
Cortul de chill pune în aplicare intervenții specializate privind prevenirea consumului abuziv de alcool în cadrul festivalurilor de muzică sau, așa cum a fost în ultimii ani, în Vama Veche, un spațiu renumit pentru binge drinking (consum exagerat de alcool).
Din 2013, acest program unic de harm reduction a adunat deja 21 de ediții (Padina Fest 2013, 2014, Vama Veche 2015-2026, Electric Castle 2024-2025), cu peste 42.000 de vizitatori, peste 4.500 de evaluări AUDIT ale consumului de alcool și intervenții scurte în rândul populației, și peste 1.400 de ore de consiliere psihologică, socială și medicală.
Află mai multe informații despre Cortul de Chill pe www.alcohelp.ro și pe Facebook https://www.facebook.com/alcohelp.aliat si https://www.facebook.com/Cortuldechill .
Similar practicii europene și internaționale, credem că introducerea de praguri cantitative similare cu cele ale alcoolemiei ar putea reprezenta o soluție justă și mai precisă pentru a asigura atât siguranța rutieră, cât și protejarea drepturilor pacienților.”
Mai jos găsiți punctele-cheie asupra cărora specialiștii atrag atenția, precum și soluții propuse, ținând cont și de experiența altor state în acest domeniu.


Stimate domnule Dr. Nicolae Bănicioiu, Ministru al Sănătății,
Stimate domnule chestor Sorin Oprea, Director al Agenției Naționale Antidrog,
Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT) dorește să vă atragă atenția asupra unei practici medicale profund neetice și care poate pune în pericol viața persoanelor care ajung la camera de gardă în stare de intoxicație cu substanțe psihoactive.
După cum a relevat un caz recent petrecut la Zalău, în care trei tineri au ajuns în serviciul de urgențe după ce, se presupune, au consumat substanțe psihoactive, medicii care au acordat îngrijiri tinerilor pacienți au chemat apoi Polițiași s-au prelevat probe biologice. Conform presei, acest denunț al medicilor s-a soldat cu începerea unei anchete de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj și sesizarea școlii unde aceștia învățau.
Având în vedere că a fi consumat substanțe psihoactive nu este o faptă incriminată de legislația românească, dorim să atragem atenția asupra următoarelor aspecte:
- Medicii sunt în situația de a fi încălcat secretul profesional, furnizând informații confidențiale despre pacienții lor
- Este problematică autoritatea sub care polițiștii au dispus prelevarea de probe biologice (din informațiile disponibile, tinerii nu au comis vreo faptă penală)
- Este în special periculos comportamentul medicilor din Serviciul Primire Urgențe, în primul rând pentru că încalcă etica profesională și apoi este de natură să împiedice alți consumatori aflați în stări de intoxicație cu potențial letal să acceseze serviciile medicale, de teama implicării Poliției.
Având în vedere că datoria oricărui medic, consfințită prin jurământul Hipocratic, este de a nu face rău pacienților săi, considerăm că este absolut necesar să existe o procedură prin care medicii din Serviciul de Primire Urgențe sunt instruiți că rolul lor este să salveze viața pacientului și nu să acționeze ca un informator al Poliției.
Conform statisticilor Agenției Naționale Antidrog, România se confruntă cu un număr în creștere al cazurilor de supradoză și moarte prin intoxicare cu substanțele noi psihoactive, așa că ar fi de dorit să ușurăm accesul tinerilor la servicii de sănătate și nu să-l îngreunăm. De asemenea, conform datelor din ultimul raport al Agenției Naționale Antidrog privind situația deceselor cauzate direct sau indirect de consumul de droguri, numeroase servicii de urgență nu raportează cazurile de consum de droguri și decese asociate consumului. Este posibil, așadar, ca medicii de gardă să considere că, în felul acesta, fac o raportare a cazuisticii, însă rezultatul este o încălcare a practicilor deontologice și o îndepărtare a consumatorilor care ar avea nevoie de servicii medicale de urgență. Este necesară o dezbatere și clarificarea unei proceduri de raportare care să nu prezinte pericolul de criminalizare a consumatorilor care solicită asistență medicală, conform legislației în vigoare.
Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT), cea mai importantă organizație nonguvernamentală care furnizează servicii de prevenire și tratament pentru dependențele de substanțe la nivel național, se oferă să colaboreze cu Ministerul Sănătății și cu Agenția Națională Antidrog pentru a elabora un plan de conduită a personalului medical în serviciile de primire urgențe, precum și pentru a crea un program de diminuare a numărului de morți prin intoxicație cu substanțe psihoactive sau supradoză.
Cu sinceritate,
Dr. Eugen Hriscu,
Director științific ALIAT